Proiecte

Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri
Acronim: PRACTeam Proiect cofinanţat prin Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013; Contract: POSDRU/90/2.1/S/64150, ID: 64150,
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Parteneri:

  • Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor;
  • Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică.

Manager de proiect: prof.univ.dr. Anca Dodescu
Valoare: 19.830.198.00 lei;
Perioada de implementare: 01.10.2010 – 30.09. 2013.
Logo proiect:
Site proiect: www.practeam.ro


Studiu privind stabilirea şi valorificarea avantajelor competitive ale firmelor româneşti cu activitate de comerţ exterior, în vederea maximizării efectelor pozitive ale aderării României la UE” ]
Acronim: SVACEX Finanţat de CNMP prin Programul 4 – Parteneriate în domeniile prioritare Contract: 92-127/2008
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, Centrul de Cercetare pentru Competitivitate şi Dezvoltare Durabilă – CCCDD;
Parteneri:

  • Partener 1 (P1) – Academia de Studii Economice Bucureşti, Catedra de Relaţii Economice Internaţionale;
  • Partener 2 (P2) – Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia Română;
  • Partener 3 (P3) – Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine;

Manager de proiect: conf. univ. dr. Adriana Giurgiu
Valoare: 2.000.000,00 lei
Perioada de implementare: 01.10.2008 – 30.09.2011.

Logo proiect: SVACEX

Site proiect: http: //svacex.steconomiceuoradea.ro/


Programul de cercetare transfrontalieră – Indicatorii de performanţă a agenţilor economici din Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar” ]

Acronim: PERINPRO.ROHU Axa prioritara 2 Întărirea coeziunii economice şi sociale a zonei de frontieră; Domeniul major de intervenţie 2.2. Promovarea cooperării în domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare; Acţiunea 2.2.3. Cooperarea între sectoarele implicate în cercetare – dezvoltare Contract: HURO/0901/204/2.2.3
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice,
Partener: Universitatea din Debrecen
Manager de proiect: conf. univ. dr. Daniela Zăpodeanu.
Valoarea proiectului: 45.402,16 Euro;
Perioada de implementare: 01.12.2010-30.11.2011;
Click aici pentru mai multe detalii


Cooperarea transfrontalieră pentru dezvoltarea regională durabilă prin instruirea în comun a cercetătorilor în dinamica neliniară” ]

Acronim: LINDIN Axa prioritara 2 Întărirea coeziunii economice şi sociale a zonei de frontieră Domeniul major de intervenţie 2.2. Promovarea cooperării în domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare, Acţiunea 2.2.3. Cooperarea între sectoarele implicate în cercetare – dezvoltare Contract: HURO/0901/206/2.2.3
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Partener: Universitatea din Debrecen;
Manager de proiect: conf. univ. dr. Marcel Boloş;
Valoarea proiectului: 48.925,6 Euro;
Perioada de implementare: 01.12.2010-30.11.2011.


Jean Monnet European Module: EU Sustainable Economic Development and Competitiveness” ]

Finanţat de Comisia Europeană, Education, Audiovisual & Culture Executive Agency (EACEA), prin JEAN MONNET PROGRAMME under the Lifelong Learning Programme (LLP 2007-2013);
Nr. de referinţă al proiectului: 141564-LLP-1-2008-1-RO-AJM-MO;
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Manager proiect: conf. univ. dr. Adriana Giurgiu;
Perioada de implementare: 01.09.2008 – 31.08.2013;
Valoarea proiectului: 32.500,00 Euro;
Site proiect: http: //steconomice.uoradea.ro/jmp/


Utilizarea distribuţiilor Levy în modelarea indicatorilor economici şi financiari ai companiilor, cu impact asupra dezvoltării regionale” ]

Acronim: LEDIRE
Utilizarea distribuţiilor Levy în modelarea indicatorilor economici şi financiari ai companiilor, cu impact asupra dezvoltării regionale Finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013, de către Fondul European de Dezvoltare regională (FEDR) Contract: HURO/1001/293/2.2.3
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Parteneri:

  • Universitatea Creştină Partium
  • Camera de Comerţ şi Industrie din Debrecen

Manager de proiect: lect.univ.dr. Diana SABĂU-POPA
Valoare: 45.300 euro;
Perioada de implementare: 01.03.2012-28.02.2013.
Site proiect: http://steconomiceuoradea.ro/wp/proiect-ledire/


The research of the financial contagion phenomenon, in term of risk and stochasticity for a healthy regional economy” ]

Acronim FICON Programul transfrontalier de cercetare “The research of the financial contagion phenomenon, in term of risk and stochasticity for a healthy regional economy Contract: HURO/1001/320/2.2.3
Beneficiar:

  • Universitatea din Oradea

Parteneri:

  • Camera de Comerţ şi Industrie din Hajdu-Bihar
  • Universitatea Creştină Partium din Oradea

Manager de proiect: Conf. univ. dr. Daniela Zăpodeanu
Valoare proiect: 44.405 euro
Perioada de implementare: 01.03.2012-28.02.2013
Site proiect: http://steconomiceuoradea.ro/wp/proiect-ficon/


Rövidített elnevezés FICON Határon átnyúló kutatási program “The research of the financial contagion phenomenon, in term of risk and stochasticity for a healthy regional economy”
Contract: HURO/1001/320/2.2.3
Kedvezményezett:

  • Nagyváradi Egyetem

Partnerek:

  • Hajdú-Bihar Megyei Kereskedelmi és Iparkamara
  • Nagyváradi Partium Keresztény Egyetem

Pályázati manager: Conf. univ. dr. Daniela Zăpodeanu
A pályázat értéke: 44.405 euro
A pályázat időtartama: 2012.03.01-2013.02.28
A pályázati weboldal: http://steconomiceuoradea.ro/wp/proiect-ficon-hu/


Formarea profesională specializată şi promovarea utilizării noilor tehnologii în scopul creşterii adaptabilităţii şi mobilităţii angajaţilor şi managerilor din IMM-urile din RD V VEST şi RD VI NORD-VEST” ]

Proiect cofinanţat din Fondul Social European – „Investeşte în oameni!”, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară 3 „Corelarea adaptării lucrătorilor şi a întreprinderilor”; Domeniul major de intervenţie 3.2 „ Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”; Contract: POSDRU/81/3.2/S/59730;
Beneficiar: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş;
Parteneri:

  • Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor;
  • Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
  • SIVECO România SA, Bucureşti;
  • Responsabil proiect Universitatea din Oradea: prof. univ. dr. Anca Dodescu;

Valoarea totală a proiectului: 5.329.685 lei;
Perioada de implementare: 01.01.2011 – 31.12.2012.

Logo proiect:


Flexibilitate şi performanţă prin management” ]

Acronim: PERFORMER
Proiect cofinanţat prin Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013;
Contract: POSDRU/81/3.2/S/57620, ID: 57620;
Beneficiar: Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea afacerilor;
Partener: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Valoarea proiectului: 2.137.229 lei;
Perioada de implementare: 02.12.2010 – 31.01.2012;
Logo proiect:
Site proiect:http: //s132.central.ucv.ro/performer/


Înfiinţarea unor programe de cercetare – dezvoltare în domeniul managementului administraţiei publice în instituţiile de învăţământ superior economic din judeţele Hajdú-Bihar şi Bihor” ]

Acronim: ORGREF
Contract: HURO/0901/277/2.2.2
Beneficiar: Universitatea din Debrecen, Ungaria.
Parteneri: Universitatea din Oradea – Facultatea de Științe Economice, România
Manager proiect din partea Universităţii din Oradea: conf. univ. dr. Maria-Madela Abrudan
Valoare proiect aferent partenerului: 32 280 EUR
Perioada de implementare: 01/03/2011 – 28/02/2012


Elaborarea şi implementarea unei metodologii inovative de analiză şi evaluare a caracteristicilor şi performanţelor managementului intreprenorial din Romania” ]

Acronim: PERFORMAN
Finanţat de CNMP prin Programul 4 – Parteneriate în domeniile prioritare; Nr. înregistrare: 4187; Domeniul 9 – Cercetare socio-economică şi umanistă, Direcţia de cercetare 9.1 Noi metode manageriale, de marketing şi dezvoltare antreprenorială pentru competitivitate organizaţională;
Contract: 92-124/01.10.2008;
Beneficiar: Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – CNIPMMR;
Parteneri:

  • Academia de Studii Economice – Bucureşti;
  • S.C. IPA S.A.;
  • Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu;
  • Universitatea din Oradea, Centrul de Cercetare pentru Competitivitate şi Dezvoltare Durabilă – CCCDD;

Perioada de implementare: 01.10.2008 – 31.08.2011.
Site: http: //www.smeprojects.ro/


Cercetări multidisciplinare privind proiectarea tehnologiilor inovaţionale şi managementul sistemelor financiare cu ajutorul sintezei structurale şi funcţionale avansate” ]

Acronim: SSFA;
Finanţat de CNMP prin Programul 4 – Parteneriate în domeniile prioritare; Nr. înregistrare: 2886; Domeniul 9 – Cercetare socio-economică şi umanistă, Direcţia de cercetare 9.1 Noi metode manageriale, de marketing şi dezvoltare antreprenorială pentru competitivitate organizaţională, Tematica de cercetare 9.1.11. Inovare şi competitivitate prin transferul internaţional de know–how managerial;
Perioada de derulare a proiectului: 01.10.2008-30.09.2011;
Beneficiar: Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava;
Parteneri:

  • Academia de Studii Economice – Bucureşti;
  • Universitatea de Vest Timişoara;
  • Universitatea din Oradea, Centrul de Cercetare pentru Competitivitate şi Dezvoltare Durabilă – CCCDD;
  • Fundaţia „Corona” Iaşi;

Site proiect: http: //www.ssfa.usv.ro/


Cercetări privind demersurile comunicaţionale de marketing ale IMM-urilor, în vederea oferirii unor soluţii inovative pentru creşterea competitivităţii, în contextul politicilor de dezvoltare durabilă la nivel european

Acronim: COMINOVATIV
Proiect finanţat în cadrul programului “Parteneriate in Domeniile Prioritare ” 2008;
Beneficiar: Academia de Studii Economice Bucureşti;
Parteneri:

  • S.C. Institutul pentru Tehnică de Calcul SA;
  • Universitatea „Al. Ioan Cuza”, Iaşi – Universitatea din Oradea.

Valoarea proiectului: 2.000.000 lei;
Perioada de implementare: octombrie 2008 – octombrie 2011;
Site proiect: www.cominovativ.ro


Cercetare comparativă privind managementul cunoaşterii în instituţiile româneşti de educaţie inginerească

Proiect finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică; Programul Parteneriate în domeniile prioritare;

Acronim: UNIKM
Contract: 92074/2008
Beneficiar: Universitatea din Oradea
Parteneri:

  • Universitatea „Politehnica” din Timişoara
  • Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • Institutul Român de Cercetări Economico – Sociale şi Sondaje – IRECSON S.R.L.

Valoare proiect: 2.000.000 lei,
Web: http://imtuoradea.ro/unikm/obiective.html
Perioada de implementare: octombrie 2008- octombrie 2011;


SIRLC – Sistem informaţional pentru o reţea logistică colaborativă dedicată IMM-urilor situate de-a lungul tronsonului român a drumului european E60

Contract: PNCDI2 NR.71-075/18.09.2007;
Beneficiar: Universitatea din Oradea;
Parteneri:

  • SC ISROM IMPEX SRL;
  • SC ICTCM SA – Institutul de cercetare şi proiectare tehnologică pentru construcţia de maşini;
  • SC IPA SA – Sucursala CIFFAT Cluj;
  • Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de cercetări şi expertizări eco-metalurgice.

Valoare proiect: 417.000 lei.
Web: http://imt.uoradea.ro/cercetare/SIRLC/index.htm

Proiecte finalizate

Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse. Un nou model de Şcoală antreprenorială pentru femei

Acronim: AntrES
Proiect cofinanţat prin Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013;
Contract: POSDRU/9/3.1/S/5
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Parteneri:

  • Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES);
  • Universitatea de Vest Timişoara;
  • Universitatea „Aurel Vlaicu „ Arad;
  • Universitatea de Nord din Baia Mare;
  • Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa;
  • Fundaţia „Academia Comercială” din Satu Mare;
  • Societatea Ştiinţifică de Management din România – SSMAR.

Manager de proiect: prof.univ.dr. Anca Dodescu;
Valoare proiect: 12.009.942 lei
Perioada de implementare: 05.01. 2009 – 05.01.2011

Logo proiect:
Site: www.antres.ro


Centru pentru Formare şi Perfecţionare în Domeniul Managementului Resurselor Umane

Acronim: CFP – MRU
Programul Phare 2006/018-147. 04.02, Promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă;
Contract: Phare 2006/018-147. 04.02.02.01.605,
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Parteneri:

  • Societatea Ştiinţifică de Management din România (SSMAR);
  • Asociaţia Generală a Economiştilor din România (AGER) – Filiala Bihor.

Manager de proiect: conf. univ. dr. Maria Madela Abrudan
Perioada de implementare: 02.12. 2008 – 30. 11. 2009,
Valoarea proiectului: 110 494 Euro,

Logo:

Site proiect: http: //cfp-mru.steconomiceuoradea.ro


Dezvoltarea şi promovarea integrată de pachete turistice tematice comune în Euroregiunea Bihor – Hajdu Bihar

Contract PHARE CBC 2006/018-446.01.01.01.01.15;
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Parteneri:

  • Consiliul Judeţean Bihor, Autoguvernarea judeţului Hajdu-Bihar;
  • Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Bihor;
  • Asociaţia Generală a Economiştilor din România – filiala Bihor;
  • Fundaţia Euroregiunii Bihor – Hajdu-Bihar (asociat).

Manager de proiect: prof.univ.dr. Elena Botezat
Perioada de implementare: 16.08.2008 – 16.08.2009
Valoarea proiectului: 85.841,60 Euro;
Site proiect: http: //steconomice.uoradea.ro/turism-bihor-hajdubihar/


Sprijinirea integrării IMM-urilor cu activitate de export – import din judeţul Bihor în cadrul pieţei unice europene prin dezvoltarea unor servicii de afaceri transfrontaliere

Finanţat prin Programul România-Ungaria PHARE CBC 2005;
Contract: RO-2005/017-536.01.01.01.20;
Beneficiar: Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea
Parteneri:

  • Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea, Bihor;
  • Camera de Comerţ şi Industrie Hajdú-Bihar;
  • Universitatea din Debrecen – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor;
  • Fundaţia Euroregiunea Bihor – Hajdu Bihar;
  • Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România.

Manager de proiect: prof. univ. dr. Anca Dodescu
Valoarea proiectului: 159 000 Euro;
Perioada de implementare: 1.09.2007 – 30.11.2008.
Site proiect: http: //www.csat-oradea.ro/


eWork – Today – program de instruire în vederea adaptării / orientării forţei de muncă

Programul PHARE 2005, Măsuri active de ocupare;
Acronim: eWork-today
Contract PHARE 2005 / 017-553-04.02.01.01.612,
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice,
Parteneri: S.C CG&GC Oradea.
Manager de proiect: prof. univ. dr. Anca Dodescu
Perioada de derulare: 03.01.2008 – 31.12.2008,
Valoarea proiectului: 118.080 EURO

Logo proiect:

Site proiect: www.ework-today.ro


International Trade and Trade Policy in EU

Jean Monnet European Module
Proiect finanţat prin Programul Socrates-Erasmus, Jean Monnet Project al Comisiei Europene;
Contract: Agreement 2005-2183 / 001-001JMO JMO, 2005 -2008;
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Manager proiect: prof. univ. dr. Berinde Mihai;
Valoarea proiectului: 15.000 Euro;
Perioada de implementare: 2005 – 2008.


European Economic Integration

Jean Monnet European Module
Proiect finanţat prin Programul Socrates-Erasmus, Jean Monnet Project al Comisiei Europene;
Contract: Agreement 2004-3205 / 001-001JMO JMO, 2004 -2007;
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Director de proiect: prof. univ. dr. Anca Dodescu;
Valoarea proiectului: 15.000 Euro;
Perioada de implementare: 2004 – 2007.


Vocabulaires spécifiques et usages linguistiques dans les domaines économique, administratif et juridique: un outil de travail essentiel pour la communication dans la perspective de l’intégration de la Roumanie dans les structures officielles européennesi

Proiect finanţat prin programul Leonardo da Vinci al Comisiei Europene;
Contract: JORO/2004/93184, 2004-2005;
Beneficiar: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
Parteneri: Universitatea din Alicante; Consorcio Hotel Escuela de Baeza La Laguna, Spania; Programme d’action communautaire en matiere de formation professionnelle, Deuxieme Phase 2000-2006;
Director de proiect: lect. univ. dr. Felicia Constantin;
Valoarea proiectului: 22.500 Euro;
Perioada de implementare: 2004 – 2005.


Reviewing Education and Training for Governance and Active Citizenship in Europe

Acronim: RE-ETGACE
Proiect finanţat prin Programul Cadru 5 al Comisiei Europene;
Contract: HPAM-2002-00044, 2002-2003;
Beneficiar: Catholic University of Nijmegen, Department of Education, Adult Education Unit;
Parteneri:

  • Catholic University of Leuven, Social Pedagogy Adult Education Unit;
  • University of Pécs, Institute of Adult Education;
  • Universitatea din Oradea, Distance Learning Department, Adult Education Unit;
  • Slovenian Institute for Adult Education, Ljubljana;

Coordonator naţional: prof. univ. dr. Anca DODESCU
Valoare proiect: 300.000 Euro;
Web: http: //www.socsci.kun.nl/re-etgace/
Perioada de implementare: 2002 – 2003.


Romanian – European eUniversity

Acronim: RE2U;
Proiect finanţat prin programul SOCRATES – MINERVA;
Contract: 100693-CP-01-2002-1-RO-MINERVA-M, 2002 – 2004;
Beneficiar: Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB);
Parteneri:

  • Universitat Oberta de Catalunya (UOC), Spania;
  • Lambrakis Research Foundation (LRF), Grecia;
  • FIM-Psychologie Universitat (FIM), Germania;
  • Abo Akademi (ABO), Finlanda;
  • Universitatea Transilvania din Braşov (UTB), România;
  • Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), România;
  • Universitatea din Oradea (UO), România;
  • Romanian Learning Network (ROLNET) SRL, România;
  • Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS), România;
  • RARTEL SRL, România;

Responsabil de proiect Universitatea din Oradea: prof. univ. dr. Anca DODESCU
Web: http://www.reu.pub.ro/re2u/;
Perioada de implementare: 2002 – 2004.